Dumitrescu și Mihalachi au cucerit ieri aurul mondial la canoe dublu 500 m, păstrându-și astfel supremația în proba pe care o domină de un an
Prima finală și prima medalie de aur pentru echipajul de canoe dublu Liviu Dumitrescu – Victor Mihalachi la Mondialele de la Szeged. Barca de aur nu și-a dezmințit renumele și a cucerit, pentru a doua oară consecutiv, titlul mondial la 500 m, la finalul unei curse pe care a condus-o de la un capăt la altul. Azi, tricolorii vâslesc pentru aur și pentru calificarea la Londra 2012 în finala la 1.000 m.
Cel mai valoros echipaj din canoea românescă, din ultimul deceniu, Liviu Dumitrescu/ Victor Mihalachi, face valuri la Szeged. Porniți spre Ungaria cu gândul de a-și apăra cele două titluri mondiale cucerite anul trecut, și implicit, de a obține biletul pentru Londra 2012, cei doi au bifat primul obiectiv. Ziua de ieri a fost de altfel una infernală pentru ei. Dumitrescu și Mihalachi au tras în două curse de calificări la 1.000 m și au terminat ziua aliniindu-se în blocstarturi pentru finala de la 500 m. Nu i-a scos din ritm nici oboseala acumulată de peste zi și nici căldura toridă, de peste 32 grade. Cei doi au tâșnit de pe culoarul cinci încă din start și cu fiecare metru parcurs au început să pună distanță, la jumătatea cursei având aproape o barcă avans. Tricolorii au menținut ritmul până la final, au rezistat atacurilor rivalilor din Azerbaidjan și Germania și au câștigat fără emoții în 1:45,524. Brațele ridicate în sus ca semn al victoriei, o îmbrățișare scurtă pe ponton, după care s-au prăbușit pe iarbă, în umbra cortului oficial unde se cântăreau bărcile. Un prim hop a fost trecut.
Valuri pentru Londra 2012 Triplii campioni mondiali vor vâsli astăzi, pentru medalia de aur, în singura probă olimpică de la canoe dublu, cea de la 1.000 m (ora 16:18, Eurosport). După ce a terminat calificările pe locul 4, cu 3:59,867 și s-a impus în semifinala a doua, cu 3:57,340, cuplul Dumitrescu/Mihalachi vor ataca podiumul de pe culoarul 4. Ei pot obține azi și biletul pentru Londra 2012, primele șapte echipaje din finala A obținând direct biletul pentru Jocurile Olimpice. Tot azi, de la ora 11:00, ei vor trage și în serii la 200 m.
Au păstrat bandanele Dumitrescu și Mihalachi au fost, de altfel, pata de culoare a finalei de ieri. La fel ca la ediția precedentă a Mondialelor, cei doi au purtat pe cap deja celebrele bandane roșii cu frunze albe de marijuana. Considerate „cu noroc”, după ce anul trecut băieții au cucerit două medalii de aur la Poznan, bandanele roșii și-au făcut încă o dată datoria. 22 de ani are Victor Mihalachi, în timp ce Liviu Dumitrescu are 23 de ani 5 medalii de aur au cucerit Dumitrescu și Mihalachi până acum: trei la Mondiale și două la Europene
Argint la fotofiniș pentru canoe 4
Tot ieri, la Szeged, echipajul masculin de canoe patru a cucerit medalia de argint în proba de 1.000 m. Gabriel Gheoca, Cătălin Costache, Mihail Simion și Florin Comănici au trecut linia de sosire la mare bătaie cu echipajul Ungariei, fiind nevoie de fotofiniș pentru departajare. Românii au terminat cursa în 3:28.071 minute, după Belarus (3:26.703) și înaintea Ungariei (3:28.113).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER